Parohial
Înapoi la concursuri

„La îndemână” – port-bonheur

Încheiat
10 înscrieri
1 septembrie 2024 – 1 decembrie 2024

Concurs de design „La îndemână” (port-bonheur).

Juriu

5
Eliza Yokina

Eliza Yokina

Eliza Yokina este nascuta in Vidin, Bulgaria, un oraș pitoresc istoric situat pe malul Dunarii. Absolvă Gimnaziul Matematic, intensiv engleza cu profil biologie, dar încă din timpul școlii este atrasă de desen și arta și în timpul liceului Eliza face pregătire pentru pictura și arte plastice. Ulterior decide sa faca arhitectura și printr-o bursa de studii oferită de statul român ajunge în Craiova unde face un an de limba romana la Facultatea de Litere a Universității, iar apoi timp de 6 ani urmează Facultatea de Arhitectura din cadrul UAUIM București, unde pe parcurs primește câteva distincții precum bursa Soros, Dinu Patriciu și bursă Petre Ciuta. Alături de alți colegi participa la workshop-uri și organizează expoziții cu intervenții artistice.

În primii ani după absolvire Eliza Yokina rămâne la universitate ca preparator pentru facultatea de interior secția produs de design, însă după scurt timp prefera să se dedice proiectării.

În anii de facultate și după absolvire lucrează la cateva birouri de arhitectura: PZP, DSBA, REact Now, Zip Studio si Urbancult, iar în 2006 împreuna cu Arh. Adrian Soare formează biroul Soare&Yokina Arhitecti Asociați (SYAA) și împreună câștigă premii si distincții la Anualei de arhitectură Bucuresti si la concursuri de profil. Până în 2016 SYAA devine unul dintre tinerele birouri de arhitectura cu lucrări publicate atât în presa națională cât și internațional. În 2017 Eliza decide să se alăture partenerilor ei în formarea lui Cumulus Architecture - un birou rezultat din fuziunea a trei birouri de arhitectura cu abordări și expertize diferite cu scopul de a crea premise de creștere și abordare a profesiei și a pieței într-un mod integrat. Cumulus și-a afirmat și consolidat poziția pe piața de proiectare în România și astăzi este unul dintre birourile de referinta care participa activ la configurarea mediului construit.

În 2012 împreuna cu încă 5 arhitecte participa la fondarea asociației De-a Arhitectura care aduce educația și valorile mediului construit printre tineri și publicului larg, proiect imbratisat atat de societate cat si de breaslă. În scurt timp în 2014 programul educational dezvoltat de asociație este aprobat cu Ordin de ministru că programa școlară opțională și de atunci poate fi predat peste tot în țara. Programul devine și proiect strategic al Ordinului Arhitectilor din Romania.

Din 2024 este membru fondator al Asociației Române de Design si Inovatie (ARDI).

Cu o personalitate creativă, dar cu un ochi ascuțit pentru detalii, Eliza este atrasă de reinterpretarea sensibilă a arhitecturii și de povestea din spatele acesteia. Pentru ea, proiectele și organizațiile aduc posibilitatea de a lucra cât mai bine, de a-și aduce contribuția la orice scara în mediul construit ca parte a naturii. Arhitectura și designul și mai recent si arta oferă Elizei un spațiu de manifestare în care își poate explora mai bine viziunea despre modul în care ne raportăm la viața.

Fiind o artistă mereu fidelă naturii ei interioare, Eliza are o stransa legatura cu arta și designul de obiecte si in general cauta proiecte care traversează limite si exploreaza zone noi de expresie, oferindu-i posibilitatea de a cauta propria sa identitate sau lipsa ei. Proiectele recente explorează direcții precum intervenții in natura, arta, design de obiect, proiecte culturale, proiecte educative, amenajări și design interior, arhitectura rezidentiala si hoteliera.

Numeroase proiecte ale echipelor conduse de ea au fost distinse cu premii de a lungul anilor atât la anuale și bienale de arhitectura cat si la concursuri de soluții sau premii de profil. Iar în ultima perioada Eliza este frecvent prezenta la eveniment cu speaker și membru în juriile profesionale organizate în breaslă contribuind cu o abordare critică și inspirațională în comunitatea creativa din București și țara.

Mihai Popescu

Mihai Popescu

Mihai Popescu este co-fondator și mintea creativă din spatele Twins Studio, prin intermediul căruia proiecteaza locații de succes în România și în jurul lumii (Milano, Mykonos, Viena, Londra, Latchi - Cipru, Baden).

Absolvent în design industrial la Belle Arte în 1999.

Moștenirea designului de produs provine din familie, bunicul său fiind inginer tehnologic și mama sa arhitect cu peste 20 de ani de experiență în design de produs în industria ușoara.

Câștigător al multor concursuri naționale și internaționale de design, inclusiv Restaurant and Bar Design Award London (World’s Best Bar 2015), Big See Awards sau SIT Awards.

Prin Twins Studio, fondat de mama sa Alice, Mihai dă viață ideilor sale prin crearea unor locuri inspiratoare în care predomină atenția pentru detalii. Filozofia și activitatea studioului este orientată către spațiul public din dorința perpetuă de a împărtăși fiecare proiect și fiecare idee cu o comunitate cat mai mare de oameni.

Designer al Fratelli, Biutiful, Uanderful, Tuya Viena, Tuya Mykonos, Casa di David, Nomad Skybar, Fratellini, Fain Sibiu, Stradale, Pescăruș, Acvamarin, Carnivale, Hotel Riva Mamaia, Restomare Latchi Cipru si multe altele.

Mihail Arghiropol

Mihail Arghiropol

Mihail Sebastian Arghiropol este licențiat în comunicare audiovizuală și cinematografie al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale din București și a urmat un Master in Istoria Artei și Filozofia Culturii la Universitatea București. A lucrat în PR și comunicare publicitară din 1996 și până in prezent, a scris scenarii de filme și a dezvoltat câteva companii antreprenoriale printre care Media One și Mad Planning and Projects.

Pasionat de film, teatru, arte vizuale dar inspirat de aforismul lui Pericle: „Un individ care în vremuri de restriște nu se implică în viața politică nu este un om neutru, ci un om inutil”.

Andrei Lazăr

Andrei Lazăr

Andrei Lazăr este arhitect, absolvent al UAUIM din 2017, și activează în arhitectură, restaurarea patrimoniului și design de obiect. Experiența sa profesională include proiecte de restaurare a monumentelor istorice, intervenții în zone protejate, arhitectură rezidențială și design de interior.

Interesul pentru arhitectură a început încă din gimnaziu, când, privind tribunele unui stadion, a observat „scaunul” ca loc și, mai departe, ca extensie a corpului și prezenței omului, o revelație simplă, dar esențială, care i-a deschis drumul către felul în care arhitectura devine mediu, comportament și atitudine, nu doar construcție.

Este interesat de felul în care forma, memoria și materialul influențează experiența spațiului și a obiectului. Lucrările sale caută un echilibru între funcțiune și expresivitate, între util și poetic, urmărind felul în care obiectele și spațiile capătă sens în viața de zi cu zi.

În 2021 fondează Studio Morfonovel, o practică creativă care abordează arhitectura și designul ca proces contextual, atent la specificul locului, la istorie și la detaliul material. Proiectele includ restaurare, intervenții contemporane în țesut istoric, arhitectură la scară mică și amenajări interioare, cu o preocupare constantă pentru calitatea spațiului.

În paralel, dezvoltă o direcție de cercetare și practică în design de obiect, definită prin conceptul de „cross-breeding objects”, obiecte hibride, născute din intersectarea unor tipologii familiare, care generează forme și funcțiuni neașteptate. Aceste piese nu sunt doar funcționale, ci și purtătoare de narațiune, explorând expresivitatea materialului și rolul intuiției în procesul de concepere.

Andrei Hoțoleanu

Andrei Hoțoleanu

Fondator Parohial si designer de produs in cadrul Biroului de Arhitectura, Restaurare si Design Morfonovel Studio

Propuneri

Design 7 — 1
Design 7 — 2
Design 10 — 1
Design 10 — 2
Design 6 — 1
Design 6 — 2
Design 2 — 1
Design 2 — 2
Design 5 — 1
Design 5 — 2
Design 1 — 1
Design 1 — 2
Design 9 — 1
Design 9 — 2
Design 8 — 1
Design 8 — 2
Design 4 — 1
Design 4 — 2
Design 3 — 1
Design 3 — 2

Concursul s-a încheiat.

Mulțumim tuturor participanților!